Azi la spital am avut parte de un eveniment cel puțin ciudat care mi-a amintit de un articol scris de Zâna Scutecel acum ceva timp… este vorba de un bebeluș de 1 an jumătate trimis cu bunica la un consult de urgență ca i se umflase o pleoapă.
Puiul era iritat, probabil era prea multa lume sau prea cald, nu am stat sa-mi explic fenomenul, cert este că era relativ greu de examinat, însă dintre noi doi, cea care si-a pierdut răbdarea era…bunica, care la smucit de mânuța mică de am crezut ca i-o rupe.
Mă rog, pe copil l-am văzut, apoi a trebuit sa vorbesc cu mama sa-i povestesc încă odată cuiva din familie despre tratament și căreia am vrut sa-i explic că deși pare o nimica toată, a zgâlțâi un copil mic poate avea repercursiuni serioase.
Sigur ca e nevoie de multă delicatețe in situații ca asta, mama însă a nu părea să fie impresionată de eveniment prea mult, așadar pe scurt m-am decompensat total (eu nu mi-am lovit sau zgâlțâit niciodată copiii) si am început sa o admonestez pe bunica nervoasă că mai avea puțin si lăsa copilul orb, întărind-mi spusele cu poze despre retinopatia ce o poate genera mergând pana la orbire, dar și leziuni cerebrale severe sau deces.
Probabil ca aceștia nu vor mai fi niciodată pacienții mei, nu-mi pasă prea mult de acest aspect, însă dacă suspectați un abuz sau vreți sa fiți siguri că preveniți unul puteți oricând să aduceți argumentul suprem: orice sindrom al sindromului copilului zgâlțâit se manifestă in 85% din cazuri cu leziuni retiniene vizibile oricărui oftalmolog și care reprezintă o probă de netăgăduit pentru acest tip de abuz, vizibil chiar si după 3 până la 6 luni post eveniment, fiind documentat si constituind si o probă medico-legală.
Sigur, nu trebuie să devenim suspiciunea in persoană, dar dacă mi-ar fi abuzat cineva copiii când erau mici cred că nu ajungea Dunărea sa-l spele! Chiar dacă era propria mea mamă!