De când m-am înscris la postliceală mi-am dorit să lucrez într-un cabinet individual, mă speria ideea de spital. Aveam o prietenă de familie care îmi tot spunea că după ce termin studiile vom lucra împreuna la spital, iar eu îmi susțineam ideea ca voi lucra într-un cabinet.
Cum am terminat studiile, am mers și am depus CV-uri pe la diverse cabinete, dar fără noroc. M-am gândit ca poate destinul meu nu este pentru cabinet și am mers sâ depun un CV și la spital, unde am fost chemată pentru interviu chiar a 2-a zi.
Am început munca, m-am acomodat repede, îmi plăcea ceea ce făceam, ba chiar iubeam secția aceea (ceea nu îmi imaginam în trecut). După 1 an și jumătate de ture de zi și de noapte, au apărut câteva probleme de sănătate care nu-mi mai permiteau să lucrez în schimburi, așa că am urmat un curs de make-up (cu gândul de reprofilare în caz de ceva mai grav) și am început să caut din nou cabinete individuale.
Așa am ajuns la OFTALMOLOGIE.
A decurs totul foarte rapid, interviu – semnat acte – START!
Totul era nou, s-a instalat o panică pentru că eu nu cunoșteam aparatura, instrumentarul, nimic!
Mă gândeam cum o să invăț să pun picături, când eu știam să pun perfuzii, ENDO și COLONO.
DR. Istrare Sinziana si DR. Ungureanu Emil mi-au acordat încrederea lor și într-o lună am fost stăpână pe mine să fac totul singură. Și le mulțumesc și astăzi pentru tot!
Au trecut 2 ani de cabinet, am mai urmat câteva cursuri de perfecționare in make-up și uite așa mi-am dat seama că m-am întors la dorința mea veche, de a lucra într-un cabinet, să am timp mai mult pentru mine, familie și pasiunea mea in materie de beauty.
Vă aștept cu drag in locația din Cișmigiu.
Asistentă Ana-Maria P.