Participarea la Congresul Societății Romane de Strabism și Oftalmopediatrie desfășurat la Brașov mi-a facilitat revederea cu specialiști internaționali în domeniu astfel încât vă redau câteva idei despre cum previi ca părinte progresia miopiei copilului tău.
Ce este de făcut dacă ai un copil cu miopie?
Miopia la copil reprezintă o preocupare importantă pentru societate căci dacă în anii 1970 doar 25% din populația globului avea miopie, in 2000 42% din populația Americii este mioapă iar în Asia ajunge până la 80% o bună parte a populației va avea cel puțin o complicație a acestei boli. Acestea sunt uneori redutabile: de la cataractă, la glaucom, decolare retiniană, hemoragii, afectarea maculei etc.
Miopia reprezintă un viciu de refracție în care de cele mai multe ori axul ochiului este mai alungit decât în mod normal.
De ce apare?
Păi un motiv ar fi erediatatea, iar studiile arată că dacă ambii părinți au miopie copilul poate moșteni acest lucru. Un alt factor pare sa fie lucrul de aproape pentru perioade îndelungate de timp așa că dacă copilul dumneavoastră este miop ar fi bine să nu petreacă multă vreme la tabletă, telefon, laptop ci să se joace cât mai mult afară, în spații largi. Eu una sunt mioapă provenită din părinți miopi asa că aplic această regulă fetelor mele ca să nu mă moștenească. Nu sunt cel mai iubit părinte prin acest lucru dar mi-l asum.
Postura în timpul scrisului sau cititului are o importanță deosebită deoarece cu cât copilul stă mai aproape de carte sau caiet, în afară de folosirea acomodației mai mult, îngustează câmpul vizual.
Noile recomandari revin la scrisul pe plan înclinat, aşa că cine nu are birou reclinabil să-şi cumpere. Eu am cumpărat. Este mult mai sănătos așa. În Asia copiii sunt obligați la școală să stea în bănci special amenajate pentru controlul miopiei, ba mai mult s-a inventat pixul pentru controlul miopiei care atunci când detectează o distanță prea mică între capul copilului şi caietul de scris oprește cerneala sau se închide automat, amintind astfel copilului să stea la distanță.
Nutriția pare să fie importantă la copilul miop, se recomandă evitarea dulciurilor concentrate şi a carbohidraților care cresc rezistența la insulină, unul din mecanismele postulate în studii recente. S-a constat că incidența miopiei la populațiile cu alimentație bazată pe fructe şi legume este mică, însă aceasta creştea dacă indivizii din populația respectivă ajungeau să mănânce mâncare procesată, dulciuri rafinate, etc. Aşadar, mai utilă este dieta alimentară bazată pe fructe și legume proaspete, pește, nuci, etc.
Luminozitatea în camera de lucru trebuie să fie cea mai bună din casă, iar respectarea ritmului normal somn-veghe este esențială. Ambele au importanță în prevenirea progresiei miopiei deoarece toate studiile existente privind efectul luminii asupra creșterii axului ochiului arată nu numai efectul benefic al luminii naturale asupra stopării creșterii cât şi echilibrul fin între dopamină şi melatonina din timpul ritmului somn-veghe care dereglat duce la modificari ale parametrilori axiali şi implicit la cresterea dioptriilor.
În concluzie: miopii au nevoie de mai puținā tehnologie, mai multă joacă afară, să scrie pe plan înclinat, mai puține dulciuri, un somn sănătos şi lumină adecvată când lucrează. De restul se ocupă oftalmologul. Ca părinte miop eu previn deja acest lucru prin tot felul de tertipuri, dar sunt sigură că fiecare are metoda lui. Eu nepoți miopi nu-mi doresc.