De când sunt părinte singur mi-este tare greu să fac gărzi, fac asta când fetele mele sunt la tatăl lor ca sa nu pierd din timpul petrecut cu ele…Dacă totuși nu pot alege, deși am colegi extrem de înțelegători, mă frustrează ca nu am timp sa vorbim, mă găsește 10 noaptea fără sa apuc sa le zic „Noapte buna!”.
De multe ori in gardă mă surprind că mângâi copiii care vin la consult și mă trezesc încurcată sa le explic părinților ca mi-e dor de fetele mele așa ca îmbrățișez ce pot, pe unde apuc.
Ultima garda a fost însă cu peripeții, fiica mea cea mica vărsase cu o noapte înainte pana la ora 3 noaptea si eram epuizata de grijă…motiv pentru care mi-am înecat stresul in jumate de tort, am vorbit din ora in ora cu mama la telefon sa aflu starea fiica-mii de credea lumea că sunt paranoia la ea acasă.
Am avut o gardă interesantă însă si mi- a mai luat mintea de la vărsăturile fiica-mii, dar mi se pare greu să te rupi uneori de problemele din familie si sa fii perfect apt pentru ce se întâmpla in spital. Așa cum uneori plec atât de încărcată psihologic de cazurile din spital încât ajung acasă si visez noaptea toate trăsnăile din garda.
Însă zâmbesc de la ușa casei când ajung si încerc sa le las la poarta. Mă sperie mult însă când le las bolnave si nu pot sa fiu lângă ele atunci când au febra dar încerc sa mă calmez si- mi zic ca mama m-a crescut si pe mine, cu toți mucii si vărsăturile din lume, așa ca sunt pe mâini bune.
Cu toate astea din gardă când le știu bolnave ies mult mai epuizată… Tot ce pot spune e ca poți face Medicina de 8 ori ca facultate, când e vorba de copilul tău nu se mai aplică nicio regulă…