loader image

Toată lumea știe că îmi plac lentilele de contact. Nu știu dacă știe toată lumea, însă mie îmi place și Halloween-ul mai degrabă pentru ideea de costumat și mâncat dovleac decât ca sărbătoare în sine.

Anul acesta, însă, nu pot spune de bine nici despre una, nici despre alta, deoarece este prima oară când mă întâlnesc cu nepăsarea unor așa-ziși „producători” de lentile de contact cosmetice care vând nestingheriți pe internet produse necertificate doar pentru că sunt „de ocazie” pentru Halloween.

Bref, copil de 16 ani care și-a luat o pereche de lentile de contact ce-i făceau ochii de vampir de pe internet, prima pe dreapta spune de două zile că parcă are ceva în ochi și vede în ceață. Mă duc de urgență sâmbătă seara la cabinet ca să-l văd și constat o opacitate care nu seamănă nici a infecție, nici a eroziune pe cornee, pacientul văzând sub 50% din panoul de distanță.

Culmea este că avea forma rotundă, tipică lentilei de contact cu o gaură în mijloc. În fine, cu greu m-am prins că vorbeam de pigmentul alb din lentila de contact care s-a impregnat în cornee și a provocat o arsură chimică în profunzime. Acum facem tratament intensiv cu picături din oră în oră de ne-am transformat din vampirul de Halloween în Fat-Frumos din Valea Plângerii.

Așadar, faceți-vă costumul dorit de Halloween, n-am nimic cu machiajul oricât de încărcat, dar nu mai puneți pe ochi lentile de contact despre care nu aveți siguranța unui producător serios!