Misiunea Spațială pentru Marte din 2030 întâmpină dificultăți si din punct de vedere oftalmologic nu numai tehnologic…
Majoritatea astronauților din misiunile spațiale mai îndelungate experimentează așa numitul sindrom neuro-ocular asociat zborului în spațiu manifestat printr-o defocusare hiperopică (nu mai văd bine la citit) care studiată mai în amănunt a aratat modificări la nivelul nervului optic (edem al nv. Optic), aplatizarea globului ocular și producerea unor pliuri coroidiene, semne clinice care au persistat multă vreme chiar după revenirea astronauților din misiune.
Aceste manifestări datorate gravitației zero au fost însoțite de creșterea presiunii lichidului cefalorahidian (LCR), fără însa a modifica și presiunea intraoculară. Simptomatologia legată de scăderea vederii la citit a fost rezolvată prin ochelari de lucru cu lentile mai puternice decât în mod normal, iar în prezent astronauîii sunt investigați înainte de misiunea spațială și în timpul ei cu aceleași instrumente ca în cea mai modernă clinică de oftalmologie din lume, având n dotare pe Statița Spațială Internațională o platformă completă de investigații ce cuprinde inclusiv un OCT (tomografie în coerență optică).
Astfel au putut identifica modificări datorate gravitației zero asupra retinei chiar începând cu ziua a treia de la instalarea astronauților în spațiu și au constatat că femeile sunt în general mai puțin afectate ca bărbații de acest sindrom. Și cum zborul către Marte ar dura circa 15 luni, această problemă reprezintă un impediment destul de serios, asta dacă nu vor fi zboruri exclusiv cu doamne…
Ce ziceți fetelor, ne băgam?