Copii, miopie și lacrimi

Suna ciudat titlul, a piesa de teatru cumva, dar e descrierea unei zile de munca recent avute. Mă mândresc cu faptul că interacționez in cel mai pozitiv fel cu toți copiii: de la bebei până la adolescenți, toți pleacă la sfârșit cu zâmbetul pe buze și o prietenie noua in the making. De curând am avut un băiețel de 3 ani cu chalazion care la sfârșit mi-a zis că sunt prietena lui și că mai vrea să vina pe la mine (nu are rost sa va explic hrana sufletească după o astfel de declarație ♥️).  Dar nu despre asta vreau sa scriu, pentru că lucrurile așa frumoase mai mult suna a lăuda și nu doresc asta.

Săptămâna aceasta am avut la cabinet o fetiță de 8 ani,primul control, care dădea semne de miopie. După toate investigațiile confirmam diagnosticul de miopie și trecem mai departe la indicatii și tratament. Când vine vorba discursului meu “Nu are voie sa petreaca timp in fața tabletei sau telefonului” se desclanseaza al 3-lea război mondial: fetiță incepe să plângă INSTANT. Am crezut că mor, m-au apucat toate gândurile, nu știam ce să fac mai repede. Intre timp lacrimile curgeau și curgeau și eu mă simțeam datoare să rezolv cumva situația. Am aflat după o discuție mai lunga că forma de socializare predominanta in clasa ei de la școala și grupul de prieteni era printr-un joc online pe telefon. Așa că practic ii interzisesem sa se joace cu ceilalți și să se izoleze. Și așa și reacția pe măsură! Am găsit soluția și acum e mandra posesoare a unui PlayStation la care se poate juca cu ceilalți liniștită.

Ne modernizăm cu timpul și interacțiunile devin din ce in ce mai digitale și noi din ce in ce mai orbi (la propriu), pentru că tot lucrul acesta la aproape s-a demonstrat că favorizează apariția și progresia miopiei. Statul la tableta telefon s-a demonstrat neurochimic că le da copiilor echivalentul unei doze de drog la nivel cerebral cu senzație de instant reward. Așa că știu că vine foarte greu când noi ca medici spunem sa se limiteze timpul petrecut in fata lor, nu pot sa îmi imaginez cum e acasă cu un copil care își dorește o anumită “jucărie” și nu o poate avea, dar credeți-ne că pe viitor va fi mai recunoscător că poate să aibă o vedere normala. De-a lungul anului am văzut multe cazuri în evoluție de la vederi normale și copii ok la copii cu miopii mari, multe apărute datorita stilului de viață.

Concluzia mea după ziua aceea: că mereu trebuie sa vorbești cu pacientul (indiferent de vârstă) sa îi asculți ‘povestea’ și să îi înțelegi viața din afara cabinetului, deși tu ca medic analizezi niste chestii obiective din micul spatiu din cabinet.

Am plecat prietena și cu acesta fetiță 🙂 dar cu o lecție învățată pt mine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *