To do list… pentru 2019

Au trecut fix 48 ore din noul an și mi s-a concretizat în minte ce mi-aș dori pentru anul acesta, ce am sigur de făcut și dacă va avea și surprize de care aș vrea să fie ele…
Așadar lista mea pe 2019 e cam asta…

• Să continui să arăt oamenilor că medicina și  medicii sunt pentru ei, că suntem oameni si noi, ca avem aceleași dureri ca ei, nu e vrajitorie si nici SF. Se poate explica pe înțelesul oricui…așa că o să avem, cel puțin acolo unde suntem buni, respectiv oftalmologie multe filmulețe, articole și exemple. Să ne fie tuturor ceva mai ușor când ne vedem prima oară…

• Să continui programul OCURARE cu echipa mea pentru că este un proiect ambițios pentru un număr mic de pacienți la prima vedere, dar în realitate , la nivel național,  multi și fără prea multe șanse de diagnostic si tratament. Cred că parteneri de nădejde să gasim. cazurile care au nevoie de noi vor fi Alianța Națională pentru Boli Rare din Romania si Asociația Nevăzătorilor din România , așa că dacă puteți la rândul vostru să faceți fapte bune ajutati prin aceste organizații.

• Sa- mi învăț copiii că meseria mea este cea mai frumoasă, deja fiica mea cea mare si-a arătat disponibilitatea ca fotograf la evenimentele noastre, așa că dacă apăreti în pozele de la evenimente  de la brâu in jos sau fără picioare vă rog să aveți îngăduință…încerc sa-mi educ copiii să facă si altceva in afară de televizor, youtube si snapchat

• Să mai facem la Optissima evenimente de fashion, îmbrățișez ideea ca un doctor să aibe si stil, nu voi fi un trendsetter ci vreau să fim frumoși și să arătăm frumosul din noi. Vorba tipului de la spalatoria auto: si interior și exterior doamna?! Da. Și, și.

• Am câțiva parteneri pentru evenimente caritabile, Zana Scutecel a venit cu o idee minunata pentru mamici, iar Daddy Cool mi-a zis ca avem mult de muncă anul ăsta,  nici nu a îndrăznit să spună ce anume, presimt că prin comparație lista lui Moș Crăciun era mică…

• Am de convins și susținut niste colegi minunați să continue ce si-au propus in educația rezidentilor, au proiecte geniale pentru care voi face lobby cât de mult voi putea.

• Ma duc la sală de 2 ori pe săptămână,  desi antrenoarea mea mă stoarce ca pe lămâie de fiecare dată, Madalina, dacă citești vreodată asta, ai milă…
Și pentru cine se întreabă bine, bine , profesional vedem multe puncte de atins, dar personal cum rămâne va zic doar atât…am atâtea în plan pe 2019 încât sper ca Ironman să fie disponibil.  Doar el cred că mai ține pasul…😊

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *