Doamna doctor îmi curg ”lacrimi de crocodil”!

Cred că fascinația mea pentru lacrimi este dată mai degrabă de poveștile pacienților mei, care spun cu mult umor, în ciuda patologiei enervante, simptomatologia de zi cu zi.

Astfel am o serie nouă de povestitoare de data asta care-mi relatează cum le curg ochii, au lacrimi de crocodil și mai mult s-au intoxicat cu lacrimile proprii.

Ce se petrece în mod normal cu lacrima noastră?

Lacrimile ajung pe suprafaţa globului prin clipire, formează filmul lacrimal care se adună în lacul lacrimal din unghiul intern al ochiului. De aici este condus de pleoape şi riviera lacrimală în punctele lacrimale şi canaliculii lacrimali astfel:

  • lacrimile sunt direcţionate în punctele lacrimale de către presiunea pleoapelor;
  • când se închid pleoapele, punctele lacrimale se închid, canaliculii se golesc şi sacul se destinde;
  • când pleoapele se deschid , se deschid şi punctele şi canaliculii lacrimali, sacul acţionând ca o pompă de aspiraţie.

Eliminarea lacrimilor se realizează prin mecanisme active (contracţia muşchiului orbicular al ochiului) şi pasive (gravitaţia, evaporarea şi sistemul antireflux) dar cu rol minor. Prin  ductul nazo-lacrimal care se  deschide în meatul nazal inferior 90% din lacrimile produse se excretă, ajungând în nazofaringe şi orofaringe şi de aici în tractul digestiv, iar restul se evaporă.

De ce avem momente cand parcă plângem fără motiv?

Pentru că se pot obstrua căile lacrimale la orice nivel și atunci lacrimile nu mai curg in nas (ăsta este și motivul pentru care de obicei când plângem ne mai curge și nasul, colac peste pupăză!) ci pe față!

Rezolvarea?

Oftalmologul poate găsi cauza printr-un test simplu, testul Jones, prin care o substanță colorată aplicată in ochi ar trebui găsită in nas si eventual realizată o dezobstructie de căi lacrimale care se poate face în cabinet de cele mai multe ori. Dacă nu este permeabilä calea lacrimală se mai pot face alte proceduri sau interventii chirurgicale, de obicei clasice prin abord ocular sau endoscopice cu abord nazal.

In rest să ne bucurăm că plângem…absența lacrimilor e mai gravă!

Summary
Doamna doctor îmi curg lacrimi de crocodil!
Article Name
Doamna doctor îmi curg lacrimi de crocodil!
Description
Disfuncția glandei lacrimale poate duce și la o lăcrimare excesivă! Nu înseamnă că producem mai multe lacrimi, ceva se întâmplă.
Author
Publisher Name
Optissima
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *