Şi câte picături pun doamna doctor?

Cred că nu de puține ori am primit întrebarea “Şi câte picături pun doamna doctor?”.

  1. Primul lucru pe care l-am învățat ca rezident al mentorului meu, doamna Prof. Dr. Liliana Voinea e că în ochi nu intră mai mult de o picătură. Restul se va scurge pe obraz…deci e un fel de risipă. Sacul conjunctival nu poate reține mai mult de o picătură aşa că o a doua ar avea sens doar dacă nu a intrat prima.
  2. Este foarte importantă totuşi igiena mâinilor când le aplici şi tragi de pleoape şi de aceea e bine să faci acest lucru fiind curățat pe mâini.
  3. Nu uita că tehnica de aplicare este importantă, mai ales dacă ai un grad de sensibilitate şi clipeşti des reflex când te apropii cu flaconul de ochi, aşa că fă-ți timp să execuți procedura relaxat, în fața oglinzii eventual.
  4. Dacă ai de aplicat mai mult de un tip de picături este bine să laşi minim 5-10 minute între aplicări pentru că rişti sa elimini mare parte din prima picătură, diminuând astfel efectul ei.
  5. Dacă vrei să te asiguri că nu există posibilitatea unei absorbții mai largi decât cea locală, de exemplu prin mucoasa nazală prin care absorbția este mai mare, poți să inchizi ochii imediat după aplicare şi să faci cu degetul o compresiune cu degetelela nivelul unghiului intern. Spre exemplu în glaucom unele picături pot influența ritmul cardiac si pentru evitarea efectului secundar nedorit se sfătuieşte pacientul acest lucru.
  6. Este bine să-ți ții evidența picăturilor ca să nu pui mai frecvent sau de cele mai multe ori din păcate, mai rar deoarece poți diminua efectul terapeutic al acestora.
  7. Dacă urmează să mergi la medic pentru control nu uita să-ți aplici picăturile la orele obişnuite, poți face altfel doar dacă medicul iți cere altfel.
  8. Nu uita să inchizi capacul bine şi să pui picăturile acolo unde producătorul îți recomandă (frigider, loc întunecos,etc). Dacă ați şti câte chestii se pot stânge într-un capac…
Summary
Şi câte picături pun doamna doctor?
Article Name
Şi câte picături pun doamna doctor?
Description
Nu este o filozifie să îți administrezi tratamentul cu picături pentru ochi, însă chiar și așa poți face niște erori care sunt evitabile foarte ușor.
Author
Publisher Name
Optissima
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *